Stăm faţă în faţă. Nu pot să mă uit în ochii lui. Încă o ţine în mână. La fel fac şi eu. Nu cred că o să putem să o facem. Deşi ar trebui. Sau poate totuşi nu ar trebui... mă uit la el. Se uită pe geam.
- Auzi... ar cam trebui să... ştii....
- Da ştiu... mă mai uitam o dată. Încercam să găsesc vreun fel de sentiment în mine.
- Ai găsit?
- Nu.. .dacă n-am găsit până acum... era destul de patetic să o fac acum. Totuşi e un sentiment diferit faţă de restul. Adică faţă de singurul sentiment existent.
- Ştiu... măcar ai încercat cred... auzi... eşti sigur de asta?
- Eşti speriată? e normal.. să zici dacă cumva nu vrei..
- Nu... nu e vorba de asta.... normal că vreau. Adică... probabil e singurul lucru pe care îl vreau deci.... ar fi o plăcere mare... să îmi pot îndeplini.. ironic... ultima dorinţă...
- Amuzant... crezi că o să ne întâlnim în rai sau iad sau abis sau ce o fi?
- Habar n-am... dar vom vedea cred...
Mă uit la poza cu ai mei de lângă mine... da... simt... însă nu e destul ce simt. Adică ar putea fi destul pe moment dar apoi? Şi în plus.. voi nu mai sunteţi aici... ştiu că va fi cel mai oribil lucru care vi se va întâmpla vreodată şi că se întâmplă din vina mea... persoana pe care aţi crescut-o atâta timp şi de care aţi avut grijă şi toate cele şi eu nu o să mai fiu aici să... îmi simt lacrimile înceţoşându-mi privirea... îmi iau ochii de pe poză însă mintea ba. Asta e finalul cred... asta e ce gândesc eu în final? astea vor fi ultimele mele gânduri? atât? şi toţi anii ăştia care nu au însemnat nimic... toate lucrurile pe care le-am făcut... ce o să vă faceţi? voi, da voi, că în rest nu cred că va observa cineva că lipsesc... veţi fi distruşi... ştiu... din cauza mea... nu pot să suport asta.... dar nu pot să suport nici prostia asta zilnică. Îmi pare rău. Nu sunt făcută pentru aşa ceva. Vă iubesc mai mult decât orice altceva pe lumea asta şi îmi pare rău că tocmai eu... în fine... am scris acolo totul... nu că o să înţelegeţi la momentul respectiv dar....
- Hai... cu cât aşteptăm mai mult cu atât....
- Da, ştiu....
- Îmi pare bine că... ştii tu... sigur putem să o facem adică eşti tu...
- Da... ştiu... dar... tocmai de aceea.... dacă mă iubeşti o să o faci... şi la fel şi eu... înţelegi? e o favoare cumva....
- Ce favoruri avem şi noi...
Se uită pierdut la mine. Mă uit în pământ.... nu putem să renunţăm acum. Am renunţat deja de prea multe ori şi tot aici am ajuns. E un semn. Aici duce firul firesc al vieţii noastre. Asta TREBUIE făcut...
- La 3...
- Bine....
-..... 1...
-....2....
-3....
.......
„Nu ai făcut-o.... ştiam că nu o să o faci... de aceea am îndreptat spre mine... îmi pare rău că te-am lăsat acolo dar... altfel am fi ajuns iar la impas şi toate cele de dinainte... e mai bine aşa... o să scapi şi tu în curând cred... îmi pare rău că te-am trădat... ne vedem dincolo...”