Simt cum vântul rece de munte, tipic de altfel, lunii noiembrie îmi trece peste pleoape şi se duce înspre pădure. Mă uit cu coada ochiului la tine şi aud de sub sacul de dormit sforăitul tău încet. Parcă a venit direct să mă calmeze. A început să se întunece serios şi sigur nu vom mai înainta azi nicăieri. S-a stins şi focul ce veghea asupra noastră şi acum am rămas doar noi cu vântul crud şi cerul lipsit de stele. Un sentiment ciudat pune parcă stăpânire pe mine, de parcă fiecare respiraţie a mea e vizibilă de la mile distanţă şi ochii mei albi ce privesc speriaţi de sub mormanele de haine se văd în depărtare şi atrag priviri curioase. Închid ochii din reflex şi aştept să mă cuprindă oboseala şi să adorm de nevoie… însă nu pare să se întâmple asta prea curând. Parcă toate evenimentele s-au decis să se deruleze acum în mintea mea, intenţionat să mă păstreze trează, să trăiesc oroarea de a trece complet conştientă de această noapte de pomină. Ştiu că nu are absolut nici un rost să mă opun, tu deja dormi şi până mâine oricum suntem blocaţi lângă faleza asta nenorocită.

Toată viaţa se strânge într-o minusculă clipă, totul se conectează şi are sens şi mii de legături iau naştere. Cu ce e mai specială clipa asta faţă de oricare alta? Zi de zi trăim cu frica de a da răspunsuri greşite, de a răni prin reacţiile, prin reflexele noastre, de a jigni, de a lua deciziile cele mai pripite în cele mai proaste momente. Până când frica se ascunde sub masca protectoare a aşteptării. Agonia dispare cu încetul şi îi ia locul repausul. E ca un fel de anestezie locală, ce are scopul de a acţiona doar pe plan fizic, hipnotizând, paralizând corpul de la a face orice fel de mişcare, pe când mintea însă zboară liberă prin cele mai ascunse interpretări posibile.

Cu ce e mai specială această clipă, aici, în frig decât oricare alta a vieţii mele? Adrenalina? Poate e pur şi simplu o traumă a vieţii cotidiene ce lasă să se întrevadă efectele secundare ale hipnozei fizice. E, totuşi, o clipă unică, ca oricare alta, ce are un farmec aparte evident, de care, se vede aici clar diferenţa de mentalitate dintre noi, unii se pot bucura pe când alţii doar aşteaptă. Aşteaptă anestezia ce adoarme fizicul…