”Continuau să zică lucruri.. lucruri care îmi treceau pe lângă ureche și
maxim auzeam un vuiet însă cuvintele nu se formau în fraze și nu căpătau sens. Știam
undeva, ascuns bine în inconștient că au dreptate, știam că sunt oameni care
poate chiar vor binele altor oameni însă nu eram pregătită.. să accept că unii
chiar nu pot face bine, doar să distrugă lucruri, să distrugă oameni.
Dacă știam că o simplă conversație, împreună cu o băutură seacă, de culoare
roșie poate face atâta claritate în mintea mea, apelam de mai multă vreme la
această metodă. Apoi am învățat cum arată pereții… a urmat perioada de holbare
la pereți, holbare în gol, stare de șoc, stare de repaus total psihic. Țigară
după țigară, vin după vin și pereți după pereți. Momentul în care pierzi
complet încrederea în rasa umană și nimic și nimeni nu mai pare de încredere. De
parcă pereții reci ar putea rezolva asta…
Unii oameni vor din tot sufletul să fie urâți.. și încearcă prin metode
umane și inumane să își atingă țelul, când de fapt totul era atât de simplu. Nimic
nu e mai trist decât purul adevăr, care a stat acolo tot timpul, nici măcar nu
a fost ascuns, a fost acolo, în fața mea, și eu refuzam să îl văd. Întotdeauna e
mai cald și mai bine în propria bulă plină de iluzii și speranțe. De ce
adevărul, când e așa crud și sec și poate chiar logic? Când e acolo bula, bula
protectoare…
Însă bula se sparge la un moment dat. Și adevărul stă acolo cu un zâmbet
malefic, uitându-se cu superioritate: ”tot la mine ai ajuns”. Și brusc din
toate sentimentele care credeam că sunt acolo nu rămâne nimic, doar dispreț și
greață (foarte a la Sartre, de altfel). Ai vrea să te urăsc, cât de simplu ar
fi. Dar nu, trebuie să fie acolo și karma care va arunca bomba în locul meu, va
sparge bula ta. Cât de tentant e… toate lucrurile ce vor rămâne nespuse, dar
trebuie să știi că le știu. Știu și nu te urăsc. Doar dispreț față de străinul
ce ai devenit brusc și față de fațada ce ai expus-o atâta vreme, față de falsa
bunătate, falsa dragoste, falsa păsare. Fals. Atât a rămas. ”
Se uită la mail, știe din start că va rămâne necitit, doar nu are atâta
urmă de umanitate să îi pese de cineva din exteriorul bulei. Stă cu mouse-ul
deasupra send-ului. Nu, trebuie să fie ceva mai rău decât un simplu send ce va
rămâne uitat într-un inbox, undeva. Karma. Însă pentru ea acel send înseamnă
”closure” și ce va face karma pe urmă… cui îi pasă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu