Nu e vorba de faptul că nu te iubesc. Ba din contră, cred că sunt singura persoană care chiar ţine la tine şi care te cunoaşte. E pentru că te iubesc. Şi cineva trebuie sa moară. Doar e vorba de mine.... de noi...
Şi aleg să te las pe tine să mori, în timp ce eu mă aşez alături şi privesc. Nu va fi dureros. Cel puţin nu pentru mine... cât despre tine.. cred că ne despărţim într-un fel. Nu putem continua aşa. Te ucid? Nu... ei te-au ucis cu mult înaintea mea. Eu doar am decis că nu mai vreau să trăiesc aşa. O să fiu alături de tine, din umbră, sărac muritor ce eşti. Eu nu îţi pot arăta un sens.. poate îl poţi găsi singur. Dacă nu, ia-o aşa că TU personal nu ai pierdut nimic. Doar timp. O groază de timp s-a dus dracului. Dar lasă... poate mergem şi noi după el şi îl prindem din urmă. Nu că aş vrea să reiau ceva. Nici vorbă. Din contră. Încă o dată nu aş putea trece cu tine prin aşa ceva. Îmbătrânim şi ne scârbim încetul cu încetul de tot, până în momentul în care asta e tot ceea ce mai rămîne. Detaşare şi scârbă. Eu iau detaşarea. Ţie îţi las scârba. Dar o să te veghez.. din umbră...