The „let’s come clean” part

                Pentru o perioadă destul de lungă a tot dat vina pe ea pentru ce s-a întâmplat. Apoi pe el. Apoi iar pe sine. Și ajungea să creadă că s-a întâmplat și punct. Nu mai merită să se gândească la asta. Asemănător lui Scarlett din ”Gone with the wind”. Mâine e o altă zi. De ce să se gândească la asta azi, când răul ar fi de nenumărate ori mai mare. A tot amânat. Și a tot așteptat. Și apoi a venit momentul în care pur și simplu nu mai era vorba de ea. Momentul acela în care realizezi că ți s-a făcut, de fapt, un rău imens și nu e de ajuns. Răul o să treacă și la altcineva. ”Tu ce ai fi făcut?”

               Nu mai știa exact, ce-i drept, cine e monstrul în toată povestea asta. El sau ea. Sau amândoi. Însă a ajuns destul de rapid la singura concluzie logică. Nici nu conta. Amândoi erau, însă el în mult mai mare măsură. De ce? Pentru simplul fapt că nu era doar monstrul ce s-a jucat cu o păpușică pe care o credea inocentă, ci pentru răul pe care l-a dat mai departe, poate chiar în deplină cunoștință de cauză. Însa asta nu va afla niciodată și nici nu îi păsa prea mult.

              E de parcă ar fi deținut cutia Pandorei și știa foarte clar ce se află înăuntru și că nu necesita mai mult decât o simplă privire să iasă tot răul. A primit-o la rândul său, ce-i drept. De către un monstruleț la fel de mare ca el. Însă nu a fost  îndeajuns. Și aparent nici nu va fi. Ce poate fi mai rău decât să primești, fără voia ta, fără să fi conștient măcar o clipă de urmări, o cutiuță ce urmează să te distrugă pe atâtea planuri? Destul de simplu. Să dai mai departe cutiuța.

                    Și ea vedea asta clar și fiecare clipă, fiecare minut în care viața ei se va închide ca o bulă în care nu poate pătrunde nimeni va fi din cauza lui și a cutiuței sale nenorocite. Însă s-a oprit la ea. Ea a văzut și considera că deține atâta logică banală și common sense, încât să oprească procesul. Dar știa că el nu o va opri. Și știa că și alte păpușele prostuțe ca ea vor fi atrase de faimoasa cutie și o vor deschide, la fel ca ea, fără să știe urmările.

                 Singura ei întrebare mai rămânea cum putea opri asta. Cum putea pune punct acestui șir de oameni ce urmau să fie doborâți de o simplă atingere, la fel ca un șir de domino. Fiecare rând pe rând cade din vina celui de dinainte. Știa că nu ajunge să fie ea singurul pilon ce va rezista. Însă oprirea oricărui alt pilon din șir va duce la și mai mult rău pe plan personal. Mai conta, de fapt? Răul personal, când e în joc ceva mult mai mare decât propria persoană?

               Fuma ultima țigară din pachet în timp ce gândurile treceau ca o vijelie prin mintea ei. Trebuia să decidă rapid și prompt. Nu putea da înapoi. Stinge mucul în scrumieră și se apropie de laptop. Va avea câteva mail-uri de scris.